Numai 22% dintre români sunt salariați

work
Foto: disabledworkerlaw.com

Peste 4,1 milioane dintre cei peste 18,5 milioane de locuitori ai României lucrează cu acte în regulă în economie, plătind asigurări medicale, taxe şi impozite. Numărul salariaţilor a crescut, în 2014, cu peste 100.000 faţă de anii 2012 şi 2013, însă concentrarea business-ului în jurul marilor oraşe riscă să declanşeze o adevărată bombă socială, arată o analiză KeysFin.

Potrivit datelor oficiale, în 2014, cei mai mulţi dintre salariaţi lucrau în industria prelucrătoare (932.721), urmată de comerţ (744.945), învăţământ (369.741) şi construcţii (344.552). În sănătate şi asistenţă socială lucrau 322.761 angajaţi, iar în servicii 252.322 de persoane. Acestea sunt, şi în prezent, domeniile care angajează cei mai mulţi români.

Statistica KeysFin arată pe de altă parte că, pe fondul crizei, economia s-a reorientat în ultimii ani, din punct de vedere al business-urilor. Zonele industriale de tradiţie, cu mari combinate siderurgice şi de exploatare a resurselor, precum Galaţiul şi Hunedoara, şi-au pierdut rolul important, iar exodul angajaţilor s-a concentrat, în primul rând spre Occident, iar apoi spre zonele cu potenţial, precum Bucureşti-Ilfov.

În topul regiunilor cu cei mai mulţi angajaţi, zona Capitalei raporta 1.186.726 de salariaţi, urmată de judeţele Timiş (186.918 angajaţi), Cluj (161.292), Braşov (148.722), Constanţa (147.080), Prahova (133.432), Argeş (124.058), Bihor (121.048), Sibiu (111.830).

La polul opus se aflau Mehedinţi, cu numai 19.507 salariaţi, Giurgiu, cu 21.617 angajaţi, Covasna (28.656), Sălaj (26.628), Caraş-Severin (29.265) şi Botoşani ( 29.995).

Potrivit statisticii KeysFin, cei mai mari angajatori în economie erau, în 2014, Automobile Dacia, OMV Petrom, Rompetrol, Kaufland, British American Tabacco, Petrotel-Lukoil, E-on Energie, Carrefour, GDF Suez (actualul Engie), Romgaz, Metro, Mol, Orange, Ford, Electrica şi Auchan.

“Acestea sunt şi cele mai importante firme din România, din prisma cifrei de afaceri. Sunt business-urile care susţin, în prezent, economia, de la energie, prelucrarea ţiţeiului şi a gazelor, la lanţurile de comerţ şi producţia de automobile”, afirmă analiştii KeysFin.

Peste 1,5 milioane de persoane angajate al negru

Statistica nu ia în calcul angajaţii la negru, adică fără forme legale, al căror număr ar fi, potrivit Consiliului Fiscal, de 1,5 milioane de persoane. Evaziunea fiscală din acest sector ar fi de peste 2 miliarde de euro anual.

Analiza KeysFin mai arată, totodată, că numărul şomerilor continuă să se menţină la un nivel ridicat, chiar dacă, în aparenţă, numărul lor a scăzut puternic. Statisticile arată că numărul de șomeri a ajuns la 592.094 în martie 2016, iar rata șomajului a coborât la 6,4%, nivel minim de la jumătatea anului 2009 încoace.

Un nivel al ratei șomajului de 6,4%, calculată după metodologia Biroului Internațional al Muncii (BIM), nu s-a mai înregistrat din perioadă mai-iunie 2009, arată seriile statistice ale INS. Experţii atrag însă atenţia că este vorba doar de cei care mai primesc indemnizaţii de la stat, nu şi de cei ieşiţi din plată.

Dincolo de situaţia particulară a regiunii Bucureşti-Ilfov, cei mai mulţi şomeri erau înregistraţi în zonele în care economia s-a contractat puternic, pe fondul dezindustrializării de după Revoluţie, precum Dolj, Teleorman, Galaţi, Buzău, Vaslui.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*