Cioloș propune Ford dezvoltarea unei linii pentru automobile electrice la Craiova

Sursa foto: businessfinancenews.com

Premierul Dacian Cioloș a propus reprezentanților Ford Motor Company să aibă în vedere dezvoltarea, la fabrica din Cariova, unei linii de producție care șă țină de autoturismele electrice și ecologice. Dacian Cioloș a efectuat luni o vizită la centrul de cercetare avansată al Ford Motor Company de la Dearborn, langă Detroit.

“Vrem ca uzina de la Craiova să se dezvolte pe liniile de producție agreate cu statul român, în interesul producătorului american și al economiei din zonă. Statul român va acorda întregul sprijin pe care îl poate susține în condițiile legii, pentru consolidarea acestei investiții. Consider că oportunitățile sunt mai mari și am invitat compania Ford să se gândească la dezvoltarea și extinderea producției cu elmente de tehnologie inovatoare, care să țină de autoturismele ecologice și electrice, care, am vazut la centrul lor de inovație, sunt autoturismele viitorului”, a declarat premierul Dacian Cioloș.

Delegația română condusă de premier a avut discuții cu Mark Fields, CEO Ford Motor Company, Zoad Ojakli , vicepreședinte al grupului Ford pentru relații internaționale, Stephen Biegun, vicepreședinte relații guvernamentale internaționale și Sarah Cartmell.

Ford produce, în acest moment, la Craiova, monovolumul de mici dimensiuni B-MAX și motorul Ford de 1.0 l EcoBoost – singurul motor din lume care a primit distincția de “Motorul Internațional al Anului” pentru trei ani consecutiv.

În uzina Ford din Craiova a fost produs modelul Ford Transit Connect, din 2009 până în 2012, iar Ford B-MAX s-a lansat în martie 2012. În 2013, vânzările au trecut de 67.000 unități. Cea mai bună lună de vânzări a fost martie 2013, când s-a depășit pragul de 8.000 de unități.

În 2015 au fost produse 47.967 unități Ford B-MAX, în 2014 au fost fabricate 52.829 exemplare, iar în 2013 un total de 68.339 modele B-MAX. Cererea pentru acest model a scăzut constant de la momentul lansării și până în prezent.

La 22 martie 2016, Jim Farley, Președinte și CEO Ford Europa, a confirmat că Ford Motor Company urmează să investească până la 200 de milioane de euro pentru a produce SUV-ul de mici dimensiuni EcoSport în fabrica de la Craiova, începând cu toamna lui 2017.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*