Profit net în urcare cu 15% pentru UniCredit Leasing

Profitul net consolidat al activităţilor desfășurate de UniCredit Leasing raportat la 2015, calculat în conformitate cu standardele IFRS, este de 5,5 milioane de euro, în creştere cu 15%  faţă de de 2014. 

Valoarea de achiziţie a bunurilor finanţate în 2015 a fost de 338 milioane de euro, incluzând volumul de leasing operaţional derulat de UniCredit Leasing Fleet Management, care a fost de 43,5 milioane de euro.  Valoarea noilor finanţări acordate de UniCredit Leasing Corporation a fost de 242,7 milioane de euro.

Datorită noilor tranzacţii încheiate în 2015, portofoliul UniCredit Leasing a crescut cu 11% faţă de 2014, ajungând la finalul anului trecut la 750 milioane de  euro. O evoluţie spectaculoasă a avut-o şi segmentul finanţărilor de bunuri second-hand, care a avut o creştere de 100%, de la 9,7 milioane de euro în 2014 la 19,4 milioane de euro în 2015.

De asemenea, o creştere importantă, de 23%, a înregistrat finanţarea segmentului autovehiculelor, precum şi segmentul autovehicule grele (camioane şi semiremorci) care a crescut cu 31%  faţă de 2014. În ceea ce priveşte structura categoriilor de echipamente finanţate, echipamentele agricole deţin o pondere de 26% din totalul valorii echipamentelor, urmate de echipamentele pentru construcţii cu 20%, echipamentele pentru industria FMCG cu 8% şi echipamentele medicale cu 8%.

Volumele de leasing operaţional au înregistrat o creştere de 30% faţă de anul anterior. UniCredit Leasing Fleet Management oferă soluţii de leasing operaţional pentru sectorul autoturismelor, autovehiculelor uşoare şi grele, IT şi agricultura, având în portofoliu administrarea unei flote de 2.650 de autoturisme. Pentru o mare parte dintre acestea compania oferă şi servicii de management al flotei.

Pe segmentul intermedierii asigurărilor UniCredit Insurance Broker a fost şi în 2015 unul din principalii jucători din piaţa de asigurări, cu o valoare a primelor intermediate de 145 milioane lei.

UniCredit Leasing îşi menţine poziţia de lider necontestat al pieţei de leasing, deținând, potrivit informațiilor publice, o cotă de piață constantă de aproximativ 18% în ultimii cinci ani (2011 – 2015). UniCredit Leasing oferă servicii de finanţare si alte servicii conexe: leasing financiar, leasing operaţional, credit şi intermediere în asigurări, prin UniCredit Leasing Corporation IFN, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Insurance Broker.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*