Care sunt cele mai apropiate țări de o revenire a exporturilor

export
Foto: http://bizbanq.com

Studiu Coface

Deși criza actuală din țările în curs de dezvoltare este surprinzătoare ca intensitate, cu o creștere înjumătățită în cinci ani și o creștere a expunerii la riscul valutar și la datorii, totuși, nu este un fenomen izolat. Crize similare s-au observat și în 1990, terminate cu o bruscă relansare a activității, în ciuda ieșirilor de capital tot mai mari și a lipsei revenirii creditului bancar. În medie, aceste economii emergente și-au atins nivelul anterior de producție în doi până la trei ani, chiar dacă, pe termen lung, creșterea a fost mult mai mică.

Astăzi, care dintre aceste țări pot oferi mediului de business o recuperare rapidă? În eșantionul de treizeci și trei de țări studiate de Coface, doar patru îndeplinesc cele trei criterii esențiale: competitivitatea prețurilor câștigată prin deprecierea monedei începând cu 2013, capacitatea de împrumut a companiilor și riscul politic moderat. Acestea sunt Republica Cehă, Polonia, Chile, și Thailanda.

Criteriul 1: creșteri competitive de preț

Pe termen scurt, cel mai eficient mod de a crește competitivitatea este deprecierea cursului de schimb efectiv real (de exemplu, monedele țărilor în care sunt efectuate schimburile, fără a se limita la dolar), primele care beneficiază fiind întreprinderile exportatoare și anumite servicii. Printre cele 14 țări care ar putea beneficia cel mai mult de tendințele recente de pe piața de schimb pot fi identificate două categorii: exportatorii de produse manufacturiere, a căror monedă s-a depreciat moderat începând cu 2013 (Republica Cehă, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Malaezia, Thailanda și Turcia) și exportatorii de mărfuri a căror monedă s-a depreciat (Brazilia, Mexic, Chile, Columbia, Kazahstan, Africa de Sud, Federația Rusă).

Moneda principalilor pierzători – Vietnam, China, Ecuador, Egipt și chiar Arabia Saudită – s-a apreciat în termeni reali efectivi ca o a treia monedă sau ca monedă a unui sistem fix ori flexibil al ratei de schimb față de dolarul utilizat.

Criteriul 2: Nivelul datoriei companiilor

Ca nivelul datoriei inițiale să nu fie excesiv, competitivitatea prețurilor trebuiesă fie tradusă într-o creștere a investițiilor companiilor. Oricum, nivelul datoriei publice a crescut ca urmare a politicilor monetare expansioniste de relaxare a condițiilor de creditare bancare post-Lehman și a dezvoltării rapide a piețelor de obligațiuni. Între 2004 și 2014, nivelul datoriei publice este multiplicat cu 4,5, în valoare absolută și, în raport cu PIB, crește cu 26 de puncte procentuale, pe fondul unei evoluții slabe în țările în curs de dezvoltare, în scădere de la 7,2% în 2010 la 3,4% în 2016 (3,9%, procentul așteptat în 2016).

Combinate cu condițiile de creditare mai stricte (cu excepția Europei emergente), datoriile mari înseamnă cheltuieli mai mari, capacități limitate de investiții și piedici în recuperare. Acest risc este mare, în mod particular, în patru țări a căror datorie corporativă depășește 90% din PIB sau a crescut cu 10 puncte de la mijlocul anului 2008: Brazilia, Malaezia, Turcia, Bulgaria și Rusia.

Criteriul 3: Riscul politic

În cele din urmă, revenirea economică poate fi întârziată de incertitudinile politice majore, obligând companiile să amâne deciziile privind investițiile. Din cele opt țări care ar putea beneficia de pe urma câștigurilor competitivității prețurilor și care nu sunt afectate de riscul datoriilor corporative, jumătate se confruntă cu un risc politic excesiv. Sunt țările al căror scor pe fiecare dintre cei doi indicatori Coface – presiunile de schimbare[1] și instrumente de schimbare[2] – este mai mare decât media din țările studiate, cu tendință de creştere din 2007.

După aplicarea filtrului celor trei citerii, patru ţări sunt în măsură să meargă spre mai bine sau să reziste crizei actuale: Republica Cehă, Polonia, Chile și Thailanda. Aceste economii reprezintă mai puțin de 2% din PIB-ul global, însă împărtășesc punctele forte comune: sunt relativ industrializate, au depășit capcana veniturilor medii și nu au exporturi prea mari pe piețele emergente cele mai afectate. Fundamentele lor economice sunt bune: presiune inflaționistă, mică, scăzută (Chile, Republica Cehă) sau datorie publică moderată (Thailanda, Polonia), și niciuna dintre ele nu are un deficit de cont curent ridicat. Cu toate acestea, surse ale vulnerabilității există: risc politic și social în Polonia, Thailanda, Chile, chiar dacă moderat. Chile are o dependență semnificativă de cupru.

La celălalt capăt al scalei, studiul confirmă faptul că alte economii au puțin loc de revenire pe termen scurt: China, Arabia Saudită, Egipt și Ecuador, toate au o monedă care s-a apreciat în mod semnificativ începând cu 2013 (în special datorită utilizării monedei a treia sau a unui sistem de curs de schimb fix sau flexibil în raport cu dolarul) și un nivel ridicat de risc politic. Printre acestea, China a acumulat chiar toate punctele slabe, din moment ce nivelul datoriei companiilor sale este foarte mare.

[1] Presiunile pentru schimbare (inflație, șomaj, controlul corupției) măsoară intensitatea frustrărilor social-politice dintr-o anumită țară

[2] Instrumentele de schimbare (educație, rețele sociale, proporția tinerilor, rolul femeilor) arată capacitatea acestor societăți de a transforma frustrările în acțiune politică

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*