Ce aleg turiștii români online?

Foto: http://wallpaperswide.com

Turiștii români care aleg să își rezerve online călătoriile caută oferte la bilete de avion, pachete de tip city break, rezervări de camere de hotel și consultanță turistică prin call center sau live chat, conform unui studiu realizat de compania de consultanță GfK România.

Serviciul cel mai puțin căutat online este cel de închiriere de mașini.

Studiul GfK a fost efectuat în luna mai a acestui an pe un eșantion reprezentativ din mediul urban și a urmărit să identifice diferite comportamente ale turiștilor din România, precum și să compare agențiile care își dispută piața locală de rezervări turistice online: Esky, Vola.ro, Tripsta, Paravion și Flygo.

9 din 10 persoane chestionate au declarat că au auzit de Vola.ro, situând brandul pe locul 1 în topul agențiilor online în ceea ce privește gradul de recunoaștere pe piață, la diferență mare de următorii clasați, cel mai mic rezultat dintre cele 5 agenții monitorizate fiind de 3.5 din 10.

Tot Vola.ro este și cea mai utilizată agenție online de turism din România, 37% dintre călători au declarat că au interacționat cu unul dintre produsele acesteia în ultimele 12 luni, față de 23% pentru a doua agenție clasată și 17% pentru cea de-a treia. Tot de aici reiese că primele trei agenții online din România concentrează peste 77% din achizițiile făcute de turiști în acest mediu.

Ofertele la bilete de avion, principalul motiv pentru care românii apelează la agențiile de turism online

Atunci când folosesc o agenție de turism online, majoritatea turiștilor români este interesată de achiziționarea biletelor de avion. Rapiditatea cu care pot identifica ofertele și reducerile la bilete de avion, dar și interfața ușor de folosit pentru rezervarea biletelor, îi determină pe turiști să apeleze la platforme online. Astfel, 6 din 10 clienți Vola.ro au optat pentru oferte la bilete de avion.

În medie, 1 din 5 români care utilizează serviciile agențiilor de turism online este interesat să rezerve camere de hotel.

Consultanța telefonică disponibilă 24/24 reprezintă cel mai apreciat serviciu din perspectiva turiștilor care rezervă online.

Care este profilul celor care rezerva online produse turistice?

Cei mai mulți sunt persoane cu educație superioară și venituri medii spre mari, vârsta variind între 18 și 45 de ani. De asemenea, o mare parte dintre clienți sunt femei și locuiesc în mediul urban, în orașe cu peste 200.000 de locuitori. Bucureștiul este cel mai activ din acest punct de vedere, fiind orașul cu cea mai mare penetrare a pieței de turism online.

Tot din studiul GfK reiese că dintre cei care călătoresc, procentul celor singuri și fără copii este mai mare decât al celor căsătoriți sau care au copii.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*