Clădirea sustenabilă din Brașov recunoscută internațional

Coresi Business Park, proiectul de birouri de clasa A dezvoltat de Ascenta Management pe fosta platformă industrială Tractorul din Brașov, a obținut recent certificatul de sustenabilitate BREEAM Very Good pentru primele sale două clădiri, devenind astfel prima dezvoltare verde din Brașov.

BuildGreen, liderul pieței de consultanță în domeniul design-ului, dezvoltării și certificării clădirilor sustenabile din România, a coordonat procesul de certificare. Cele două companii lucrează acum împreună pentru certificarea celei de-a doua faze din proiect.

“Transformarea unei părți din fosta platformă industrială Tractorul Brașov în spații moderne de birouri, de clasa A, ne-a permis să păstrăm emblematicul Turn de birouri, proiectat de Octav Doicescu în 1920, și să livrăm birouri neconvenționale, contemporane cu elemente arhitecturale industrial, cum ar fi tavane înalte și ferestre de mansardă. În același timp, reconversia a generat economii semnificative: 10.000 m3 de materiale de construcții, inclusiv beton și cărămidă, au fost economisite, prin păstrarea structurilor industriale existente și 50.000 m3 de materiale reziduale au fost reutilizate, precum betonul concasat rezultat în urma demolării. De asemenea, chiriașii noștri se pot bucura de 20.000 mp de spatii verzi amenajate ce fac din Coresi Business Park un campus modern de afaceri”, a declarat Silviu Savin, partener Ascenta Management, dezvoltatorul Coresi Business Park.

În perioada 2012-2016, clădirile au trecut printr-un amplu proces de renovare, completat de livrarea a 14.000 mp de spații moderne de birouri care în prezent sunt închiriate în totalitate și găzduiesc chiriași internaționali precum IBM, Waters, Raiffeisen Bank, eValue, Siemens. Ascenta Management a oferit soluții personalizate de amenajare care să asigure o partiționare flexibilă și practică în spații de birouri individuale, de grup sau deschise, obținând o eficiență medie netă de 85% în ocuparea spațiului brut.

Procesul de evaluare și certificare al Coresi Business Park, început în 2013

Spațiile transformate în birouri de clasa A au o arhitectură contemporană cu înălțime de la podea la tavan neobstrucționată, variind de la 3 m până la 6 m în conversiile tip mansardă și beneficiază de lumină naturală, podele supra-înalțată, soluții complete de HVAC și sisteme ventiloconvectoare cu patru țevi, echipamente tehnice de top, alimentare cu energie electrică sigură și nelimitată. Reducerea răcirii și supraîncălzirii clădirilor, contribuind astfel la scăderea consumului de energie, a reprezentat o prioritate în timpul procesului de renovare și s-a realizat prin optimizarea proporțiilor fațadei și utilizarea unor materiale izolante moderne care asigură o performanță termică ridicată pe tot parcursul anului.

Procesul de evaluare și certificare a început în 2013 și a fost coordonat de BuildGreen. Compania a oferit servicii de consultanță și evaluare conform normelor BREEAM, consultanță în proiectare și achiziții sustenabile, precum definirea strategiei de sustenabilitate, modelare termică și energetică, evaluarea ciclului de viață a clădirii și a costurilor aferente, evaluare acustică și soluții pentru îmbunătățirea luminii naturale.

BuildGreen și Ascenta Management lucrează în prezent pentru certificarea BREEAM a celei de-a doua faze din Coresi Business Park, ce va cuprinde trei clădiri cu regim mic de înălțime. Prima clădire, denumită L1, este deja construită și urmează să fie livrată în Q2 2016, în timp ce următoarele două sunt în curs de dezvoltare.

Coresi Business Park constituie una dintre cele mai ample inițiative de regenerare urbană, ce transformă 12 hectare de vechi clădiri industriale într-o zonă de afaceri cu aspect contemporan. Prima fază a Coresi Business Park cuprinde aproximativ 25.000 mp de spații de birouri neconvenționale, cu elemente arhitecturale industriale. Clădirile restaurate și transformate oferă toate facilitățile de clasa A. Masterplanul Coresi Business Park cuprinde un mix echilibrat de conversii de spații industriale în spații de birouri de clasa A și clădiri noi, în următorii 10 ani suprafața totală a parcului urmând să ajungă la 100.000 mp construiti (2015-2025). In completarea spațiilor de birouri existente, proiectul va cuprinde 10 cladiri moderne de birouri, noi, cu regim mic de înăltime (P+3E/4E).

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*