Euro Insol a preluat Green City

Tribunalul Ilfov a desemnat Euro Insol în calitate de lichidator judiciar al Green City, ansamblul rezidențial format din 650 de vile. Proiectul a fost dezvoltat de Dumitru Bucșaru prin intermediul mai multor firme, toate aflate în insolvență sau faliment. Trei dintre acestea, respectiv Valahorum , Clean Optim Serv și Green City sunt în portofoliul Euro Insol.

“Euro Insol administrează două treimi din marile proiecte imobiliare din București. Dacă Asmita Gardens este cel mai mare ansamblu rezidențial pe verticală, Green City este pe departe cel mai mare pe orizontală. Cunoaștem foarte bine proiectul, deoarece Euro Insol  a mai vândut câteva zeci de unități în cadrul proiectului dezvoltate de douîă dintre companiile lui Bucșaru.  Este un ansamblu foarte popular și vandabil, bucurându-se de o serie de facilități create în interiorul complexului: restaurante, grădiniăa, Mega Imaje, locuri de joacă pentru copii, parc”, a declarat  Remus Borza, managing partner Euro Insol.

Green City este un ansamblu rezidențial dezvoltat pe un teren de 120 de hectare, în localitatea 1 Decembrie din județul Ilfov, pe un domeniu care a aparținut familiei regale. În cadrul proiectului au fost dezvoltate trei tipuri de case: Sena ( cu patru camera și o suprafață utilă de 108 mp), Neva (cu patru camera și o suprafață utilă de 118 mp) și Tamisa (cu până la șase camere și o suprafață utilă de 120 mp plus un pod mansardabil).

Ce alte proiect imobiliare administrează Euro Insol?

Asmita Gardens situat în vecinatatea Parcului Tineretului și a Parcului Urban Văcăresti este dezvoltat pe o suprafață de 27.000 mp și are 765 de apartamente.

Complexul Rezidential Citadella Titan este compus din 224 de apartamente.

Complexul Belvedere, situat în imediata vecinatate a Parcului Alexandru Ioan Cuza format din 120 de apartamente și 6.200 mp spații comerciale și birouri.

Grenoui Investment și Topo Capital ce dețin 160 de apartamente în 6 ansambluri rezidențiale: Cosmopolis, Rose Garden, Primavara Ghencea, Rose Garden, Felicity , Green Lake și Quadra Place.

Tampa Garden, situat în Brasov, cu peste 400 de apartamente.

Complexul Rezidential Ibiza Sol, situat lângă Pădurea Băneasa și Școala Americană, este format din 14 clădiri și totalizează 304 locuințe (apartamente cu 2, 3 și 4 camere), cu parcare subterană cu lift interior, serviciu de pază, 2 piscine cu jacuzzi, SPA Center (jacuzzi, saună, fitness), teren de joaca pentru copii, 12.000 de metri pătrati de spațiu verde și mini teren de golf.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*