Holzindustrie creează noi locuri de muncă. În Germania

Procesatorul de masă lemnoasă care activează și în România, Holzindustrie Schweighofer introduce schimburi suplimentare la fabrica de cherestea din Kodersdorf, Germania, creând aproximativ 60 de noi locuri de muncă. 

În urma achiziției fabricii de cherestea din Kodersdorf, Holzindustrie Schweighofer a optimizat utilizarea capacităților sale existente. Începând din 14 martie 2016, fabrica de cherestea şi-a extins programul de lucru, de la două la trei schimburi, iar la programul de lucru al secției de rindeluire se va adăuga cel de-al patrulea schimb. În contextul acestui proces, firma Holzindustrie Schweighofer va mări numărul angajaților fabricii din Saxonia, care este specializată în prelucrarea lemnului de răşinoase, cu circa 20% (aproximativ 60 de noi locuri de muncă).

“Această locație este, de asemenea, o poziție excelentă pentru a aproviziona piețele de cherestea din Europa de Vest. Datorită unei furnizări constante de materie primă și a unei baze excelente de furnizori, fabrica aduce acum și o contribuție semnificativă, în calitate de furnizor, la activitățile noastre de producție din România”, a declarat Georg Erlacher, reprezentant al Holzindustrie Schweighofer.

Holzindustrie Schweighofer livrează din Kodersdorf, Germania, în România, o cantitate de aproximativ 5.000 până la 6.000 m3 de lemn. Instalațiile de prelucrare din Romania produc o varietate de produse de mare valoare, inclusiv grinzi lamelare utilizate în special în construcția de case. Ca material flexibil și extrem de robust, panelul este deseori folosit în fabricarea mobilei. Panourile de cofraj sunt folosite la construcțiile din beton, iar lambriurile şi duşumelele pot fi găsite în marile magazine de materiale de construcții.

Holzindustrie Schweighofer achiziționează din România doar 11% din volumul de lemn recoltat anual, restul materiei prime fiind asigurat din importuri. În prezent, aproape 50% din lemnul cumpărat și prelucrat de Holzindustrie Schweighofer provine din import, din țări precum Ucraina, Belarus, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, Rusia, Ungaria, Serbia, Bosnia, Polonia, Lituania, Austria, Croația, Cehia, compania importând, mai nou, și cherestea din Germania.

Acest lemn este ulterior prelucrat în țară, cu forță de muncă locală, astfel că i se adaugă plus valoare și generează sume importante pentru bugetul local și cel al statului român sub formă de taxe și impozite.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*