Întâlnire la nivel de conducere între ELCEN și RADET

Sursă foto: libertatea.ro

Reprezentanții  ELCEN și RADET au stabilit de comun acord să aibă loc o întâlnire la nivel de conducere și să existe o discuție despre situația din acest moment. Astfel, se încearcă găsirea unei soluții viabile pentru ambele entități. 

Într-un comunicat de presă, reprezentanții ELCEN susțin că este important ca, în actualele condiții, administrația locală să facă demersurile necesare astfel încât să asigure RADET sumele necesare pentru acoperirea subvenției lunare complete. RADET solicită lunar un cuantum de aproximativ 16 milioane de lei din subvenția acordată de primărie, astfel încât să acopere plata drepturilor salariale și cheltuielile de mentenanță. În aceste condiții, ar fi necesar ca administrația locală să găsească resursele necesare pentru ca activitatea RADET și ELCEN să se desfășoare în condiții normale.

“Situația în care ne aflăm acum este una foarte gravă. Este momentul, și nu este prima dată când spun acest lucru, să nu ne mai ascundem după deget și să găsim cât mai repede o soluție în ceea ce privește relația ELCEN-RADET. La mijloc sunt oamenii – bucureștenii, angajații ELCEN, dar și angajații RADET. Primăria trebuie să găsească o modalitate prin care să reducă restanțele pe care le are către RADET prin neplata integrală a subvenției. Astfel, ELCEN ar recupera, treptat, creanțele și ar putea, la rându-i, să plătească datoriile către furnizori. Nici activitatea ELCEN și nici activitatea RADET nu ar mai întâmpina blocaje și, evident, nici consumatorii nu ar mai fi afectați. Suntem toți de acord că este nevoie de investiții – și la ELCEN și la RADET. Trebuie, însă, să vedem pericolul real pentru sezonul 2016-2017 – furnizorii ELCEN au demarat deja acțiuni în instanță și este foarte posibil să ne lovim de un blocaj. Nu este acceptabil ca Primăria Capitalei să îi lase pe bucureșteni în frig. Datoria s-a rostogolit deja prea mulți ani și este momentul ca soluția pentru această problemă să nu mai fie promisă, ci găsită cât mai repede și aplicată cu celeritate”, a declarat Directorul General al ELCEN, Marcel-Octavian Nicolaescu.

Reprezentanții ELCEN reamintesc că marți, 17 mai, societatea a încasat, din suma de 42 de milioane de lei, reprezentând o parte din subvenția pentru luna martie plătită de Primăria Capitalei către RADET, suma de 25 de milioane de lei. Cota parte aferentă RADET din contul escrow este de 13.1 milioane de lei.

În urma deciziei Consiliului de Administrație al ELCEN, din cele 13,1 milioane de lei, RADET a avut acces la 6,1 milioane lei, suma solicitată de către regie, aferentă plății drepturilor salariale și a carburanților. Este, de altfel, o continuitate a deciziilor CA ELCEN care a ridicat poprirea pentru salariile angajaților RADET de fiecare dată când regia a solicitat acest lucru.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*