OMV Petrom, investiție de 4,5 milioane de euro în CSR

Foto: www.eurhonet.eu
4,5 milioane de euro a fost contribuția OMV Petrom pentru proiectele de implicare în societate în 2015.
Acțiunile de responsabilitate socială sunt detaliate în Raportul de Implicare în Comunitate al companiei, lansat saptămâna aceasta, pentru al 8-lea an consecutiv. Dincolo de cifre și rezultate, Raportul de Implicare în Comunitate se transformă într-o ”Hârtie de împachetat fapte bune”, prin intermediul căruia oamenii sunt încurajați să doneze o carte din propriile rafturi, contribuind la dotarea bibliotecii Centrului de Resurse al Comunității Boldești-Scăieni, Prahova.
”Continuăm să ne îndreptăm atenția către educație, aceasta fiind o direcție foarte importantă pentru OMV Petrom. Cu fiecare an ce trece, reușim să facem progrese vizibile în comunitățile în care compania își desfășoară activitatea, multe dintre ele fiind comunități rurale, unde resursele sunt limitate, iar nevoia de susținere a activităților educaționale este mare. Mai mult, am reușit să punem în agenda publică discuția despre școlile profesionale, despre lipsa meseriașilor calificați și am mers mai departe de atât, implementând programe de pregătire profesională și dezvoltare personală exclusiv pentru elevii din învățământul profesional.”, a declarat Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate OMV Petrom.
Focus pe educație
Peste 2.300 de persoane au beneficiat de proiectele derulate de OMV Petrom în domeniul educației în 2015. Compania a contribuit la prevenirea abandonului școlar prin înființarea Centrului de Resurse al Comunității (CERC) Boldești – Scăieni și a încurajat educația profesională și tehnică prin proiecte precum România Meseriașă, Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei și Școala Petroliștilor. De asemenea, compania a desfășurat programe de educație pentru leadership și performanță pentru mai mult de 1.000 de tineri și a organizat cursuri de calificare și de dezvoltare a abilităților pentru 640 de adulți.
Siguranță și prevenție în comunități
În domeniul siguranței, OMV Petrom a derulat proiecte de prevenție pentru situații de urgență în comunitățile în care desfășoară activități și cursuri privind siguranța pe internet, în urma cărora au beneficiat peste 5.700 de elevi, profesori și părinți.  Mai mult, compania a instruit peste 1.100 de copii și 1.000 de femei pentru acordarea primului ajutor, igienă și sănătate.
Dezvoltarea societății prin antreprenoriat și proiecte sustenabile
OMV Petrom a continuat dezvoltarea proiectelor sale în domeniul dezvoltării comunitare, cu inițiative precum Fabricat în Țara lui Andrei, competiție de afaceri sociale care oferă consultanță pentru dezvoltarea unor planuri de afaceri sustenabile. În 2016, 10 dintre aceste afaceri au fost finanțate cu 320.000 de euro și consultanță timp de încă 1 an.
Un alt proiect cu tradiție este Idei din țara lui Andrei, competiție națională de proiecte, sub umbrela căreia OMV Petrom a acordat finanțări de 200.000 de euro pentru 19 proiecte din domeniile educație pentru angajabilitate, dezvoltare comunitare și eco-eficiență.
Implicarea angajaților OMV Petrom
Compania a numărat peste 1.800 de angajați implicați în mai mult de 70 de acțiuni de voluntariat pentru comunități. De asemenea, peste 2.100 de angajați au susținut cauzele a peste 250 de ONG-uri prin campania de redirecționare a 2% din impozitul pe profit.
În plus, încă 10 proiecte de voluntariat au fost propuse de angajații OMV Petrom și au primit finanțare de 20.000 de euro pentru a fi puse în practică, în cadrul competiției Campionatul de Voluntariat. Alți 400 de angajați au fost Moș Crăciun pentru tot atâția copii din familii dezavantajate.
Alte proiecte desfășutare de OMV Petrom de-a lungul anului 2015 au fost adresate performanței în sport, mediului și biodiversității, cât și dezvoltării infrastructurii locale, în special prin reabilitarea unor unități școlare și de sănătate.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*