Premieră în România: Coresi Shopping Resort a obținut certificarea BREEAM Excellent

Immochan România a obținut certificarea BREEAM Excellent pentru proiectul Coresi Shopping Resort din Brașov, Acesta a devenit centrul comercial cu cel mai ridicat nivel de sustenabilitate din țară, primul din România și al doilea din Europa Centrală și de Est. 

Designul Coresi a fost conceput de societatea de arhitectură Sua Kay Architects din Portugalia în parteneriat cu societatea locală Alter Ego. Provocarea a fost de a aduce inovație proiectului și de a se detașa de ideile convenționale ce caracterizează dezvoltarea centrelor comerciale.

Procedura de certificare a proiectului Coresi Shopping Resort a fost coordonată de compania BuildGreen, cea mai experimentată companie din România  în materie de consultanță în sustenabilitatea clădirilor. BuildGreen a avut în vedere în analiza sa, în primul rând, impactul proiectului asupra mediului şi reutilizarea urbană a terenului, Coresi fiind construit pe fosta platformă industrială Tractorul.

Atât Immochan, cât și BuildGreen au început procesul de certificare încă din faza de design, în 2012, iar ambele companii au avut ca scop un nivel al performanței cât mai ridicat. Inițial, nivelul minim de performanță agreat a fost BREEAM «Very Good», dar prin implementarea asiduă a tuturor cerințelor propuse de consultant, dezvoltatorul a reușit să atingă nivelul superior, «Excellent».

Colaborarea foarte bună cu autoritățile locale, partenerul Auchan și comercianții care s-au alăturat acestui demers, a condus la implementarea tuturor măsurilor de sustenabilitate prevăzute de metodologia BREEAM, prin care s-a atins nivelul de certificare Excellent. Ca exemplu, în proiect s-au putut implementa toate cele 3 soluții de mobilitate urbană prevăzute de BREEAM: piste de biciclete, prelungirea liniilor de transport public și sistemul de car sharing.

Alte atuuri ale proiectului sunt reprezentate de eficienţa energetică asigurată de izolația și instalațiile inovatoare, lumina naturală, consumul redus de apă, materialele sustenabile folosite în construcție şi consumul redus de energie, ce oferă clienților şi comercianților confortul şi bunăstarea de care au nevoie.

Focus asupra standardului internațional de sustenabilitate BREEAM

BREEAM este una dintre cele mai populare și mai exigente metodologii de certificare internațională a clădirilor sustenabile. Această metodologie evaluează clădirile pentru contribuția la protecția mediului, printr-un sistem de credite structurat pe 5 niveluri de certificare: Pass, Good, Very Good, Excellent și Outstanding. Acest sistem analizează eficienţa energetică şi managementul proiectului, materialele folosite, tratarea deşeurilor, transportul, ecologia zonei, eficienţa utilizării apei şi poluarea.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*