Trăim o profundă dramă a dezumanizării

media
Foto: http://energycenter.epfl.ch

Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a acordat Ziarului Bursa un interviu în ediția sa printată. Printre subiectele abordate se numără: evoluția Hidroelectrica, situația companiilor de stat și economia românească. Business Editors vă prezintă într-un serial de trei articole rezumatul acestui interviu.

După ’90 s-a creat o gaură neagră, susţine Remus Borza, menţionând că toate acele principii şi valori, până la urmă identitare naţiunii şi care au asigurat supravieţuirea poporului român în perioada comunistă, au fost abandonate.
Problema e că în locul lor nu am pus nimic. De atunci am promovat inconştient nonvaloarea, kitsch-ul, grotescul, promiscuitatea. Suntem incontestabil nişte maeştri ai absurdului, iar presa a contribuit semnificativ în cultivarea acestor nonvalori.

Avem o presă care nu construieşte, ba din contră, distruge cariere, destine şi vieţi. Este o presă a facilului, a senzaţionalului şi ridicolului. Nu se mai promovează nimic pozitiv! Evident, o ştire pozitivă nu e breaking news, nu e pe prima pagină a ziarelor, nu generează nici audienţă şi nici tiraje. În schimb, o ştire negativă face furori, rating, generează dezbateri aprinse şi satisface pofta de cancan a unei naţiuni hrănite, în ultimii zeci de ani, cu mult, cu foarte mult circ şi, din păcate, cu prea puţină pâine.

Suntem printre puţinele ţări din Europa care nu au o lege a presei. Câtă vreme nu funcţionează autocenzura, este de datoria statului să-şi protejeze cetăţenii de furia unor pseudojustiţiari sau deontologi care, în numele dreptului la informare, al interesului public sau, mai nou, al interesului naţional, calcă în picioare valori fundamentale ale omului: demnitatea, intimitatea, libertatea şi, până la urmă, viaţa. Dar trebuie să recunoaştem însă şi faptul că presa este cel mai mic rău din această tranziţie.

În ultimii 25 de ani am asistat neputincioşi la un proces de dezumanizare. Generaţiile postdecembriste şi-au pierdut rădăcinile. Nu mai cred în nimeni şi în nimic. Nu mai au respect faţă de dascăl, faţă de părinte, nu mai au simţul datoriei faţă de patrie, al sacrificiului pentru semeni, al credinţei în Dumnezeu. Am devenit sclavii banului şi ai puterii. Ne cerem cu ostentaţie drepturile, uitând că avem şi obligaţii. Ne-am dezvoltat o mentalitate de asistat, iar indolenţa, delaţiunea, frivolitatea, grobianismul şi mediocritatea le-am ridicat la rang de virtuţi. Trăim o profundă dramă. Drama dezumanizării. Pentru că ce devine un om fără principii, valori şi sentimente decât un animal? Un animal domestic, dar în fond tot un animal. Uşor de dresat şi de condus.

Întotdeauna, o decizie proastă este mai bună decât niciuna

Lipsa curajului asumării deciziei este astăzi marele handicap al României, este de părere Remus Borza. Întotdeauna, o decizie proastă este mai bună decât niciuna, pentru că, din mers, implementând-o, poţi să o corectezi: nu poţi să aştepţi la nesfârşit o revelaţie ca să iei decizia ideală. Nu există aşa ceva. Întotdeauna trebuie să mergi pe primul impuls. Statistic, s-a dovedit că deciziile blitz sunt cele corecte şi nu cele îndelung chibzuite.

În companiile statului sunt foarte mulţi directori şi puţini manageri. Este o diferenţă fundamentală între cele două clase de profesionişti: un director aşteaptă sarcini, pe când un manager împarte sarcini. Şi directorii mei mă aşteaptă încolonaţi, în poziţie de drepţi, să vadă ce a mai visat despotul. Dar puţine companii au şansa unui despot luminat. De regulă, cei din fruntea companiilor statului sunt nişte «yes men», de cele mai multe ori mediocri, blazati, corupti, condescendenţi unor grupuri politice sau de interese, lipsiţi de viziune, autoritate si asumare.

La toate companiile din portofoliul Euro Insol (n.r. firmă pe care o deţine) am încercat să insuflu câteva din calităţile, valorile şi principiile în care cred, dar, în primul rând, am încercat să-i îndemn pe angajaţi să muncească. Şi mi-am încurajat directorii să devină manageri. Fac parte dintre cei vreo mie de oameni asumaţi, care cu o anumită încăpăţânare, indiferent de riscuri, vor să meargă până la capăt, străduindu-se să pună România pe o traiectorie de normalitate, modernitate şi europenitate, să facă lucruri şi să lase o urmă a trecerii lor prin viaţă şi timp. Nu m-am considerat niciodată un model, dar acele generaţii de tineri născute după 1990 chiar au nevoie de modele aspiraţionale, de nişte oameni care au demonstrat că sunt ceva prin ei înşişi. Oameni care n-au primit nimic de-a gata, care au plecat de foarte jos şi au ridicat imperii.

Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*